O declaratie din 2008 a artistei soca si tousi a ramas neluata in seama... Pana pe 23 iulie 2011, cand cateva persoane si-au amintit-o plini de uimire: "Vreau sa mor la 27 de ani, ca idolii mei". Si astfel a reusit sa intre in celebrul Club27, alaturi de Jim Morrison, Janis Joplin, Curt Kobain, Jimmy Hendrix si altii.
Amy Winehouse a ramas in istoria culturii universale atat prin vocea si prin melodiile sale, cat si prin stilul sau de viata, dramatic si controversat. "Love is a losing game" este titlul unei melodii care a anticipat destinul ei, care trece dincolo de acordurile soul, stil muzical despre care numerosi critici au spus ca a fost readus la viata de cantareata britanica.
Cat despre viata sa... Amy Winehouse este un adevarat "rockstar": sex, drug, rock'n roll. Toate l-au avut ca sursa de inspiratie pe cel caruia Amy i-a dedicat opera si existenta-Blake Civil-Fielder. Aceste lucruri si-au lasat amprenta asupra imaginii sale, care in scurt timp a devenit una iconica.
Daca la inceputul carierei, pe vremea cand se putea lauda cu statutul de ilustra necunoscuta, Amy era o femeie "normala", durdulie, cu un stil vestimentar stangaci, o incercare aproape nereusita de a obtine un efect de "vulpita", dupa inceputul relatiei cu Civil-Fielder, Amy s-a afisat intr-o noua ipostaza: aproape anorexica si un nou stil, ce amintea puternic de The Ronettes, un grup de fete american din anii 1960.
Elementele care au atras atentia asupra imaginii ei, implicit asupra personalitatii, au fost celebrul coc a la anii `60 si machiajul ce depase cu mult "cat eyes" sau "Cleopatra". Amy Winehouse nu a resuscitat doar un stil muzical, ci o intreaga cultura a anilor `60, atat de apreciata in zilele noastre: Pin-up.
Pe corpul artistei existau numeroase tatuaje infatisand fete pin-up, inimioare si alte motive tipice barbatilor ce isi petreceau timpul in berariile americane din acea perioada: nume, potcoave, ancore etc. Nefiind pasionata de moda, vestimentatia ei se rezuma la cateva perechi de jeans skinny (blue, black, gray), pantaloni scurti din denim, cateva tricouri polo, fuste stramte scurte, pulovere luate parca din garderoba bunicii (sutienul-obligatoriu la vedere) si, surpriza, adevarati balerini (i.e.achizitionati din magazine speciale pentru balerine), care rareori au fost surprinsi "de noi", aspectul lor fiind de obicei unul prafuit. Pantofii si bijuteriile pe care le purta erau vadit ieftine, asemenea gentilor, carora de obicei le lipseau manerele sau care erau inlocuite cu simple port-farduri. Un accesoriu esential era tigara. Intre hainele de strada si cele de scena nu au existat diferente.
Nici aparitiile de pe covorul rosu nu presupuneau mai mult efort. Rochii scurte, pantofi cu toc, plic si... Blake. Insa revelatia a venit odata cu videoclipul "Back to Black", care infatiseaza o Amy Winehouse eleganta, inconjurata de un ambient select sau de limuzine pe aleile unui cimitir. Prin rochia conica neagra, pantofii cu platforma (Louboutin de data aceasta) si prin manusile negre de piele, Amy a dobandit o nota de noblete ce amintea de vedetele hollywoodiene de odinioara.
Daca hainelor nu le acorda o deosebita atentie, Amy Winehouse nu a uitat niciodata de machiaj... cel putin nu de obicei. Tusul negru si rujul rosu erau obligatorii. Nici unghiile nu erau neglijate: manichiura, de obicei, cu lac rosu, era inspirata tot din anii `60 (marginea exterioara a unghiei rotunjita si semiluna neacoperita de lac).
Ultima parte a vietii cantereti a fost tumultoasa, aspectul ei redand fidel ratacirea interioara. La un moment dat, a renuntat la mesele negre, lungi, drepte, tunzandu-si parul si vopsindu-l blond, pentru a incerca un look a la Marilyn Monroe.
Erorile lui Amy Winehouse au fost uitate, astazi fiind considerata idolul generatiei noastre. Imaginea ei nu i-a lasat indiferenti pe designeri. Inca din timpul vietii, Amy a fost protagonista unei linii vestimentare inspirata de stilul ei "nestilat", semnata de Fred Perry. Revista Vogue i-a acordat un tribut, realizand un pictorial si o expozitie "In Memoriam".
Surse foto: CelebrityGossip.net, terryrichardson.com
Amy Winehouse Tribute-video
Sunday, April 13, 2014
Sunday, April 6, 2014
Pictura.O istorie a modei
Detaliul
face diferența. Diferența socială.
"Îmbrăcămintea joacă în orice societate roluri
multiple [...] chiar și îmbrăcămintea civilă este, în afara oricăror necesități
practice, semnul unei apartenențe de clasă [...] Moda este adesea expresia
opozițiilor sociale sau ale opozițiilor dintre generații. Revoluțiile, marile
răsturnări politice au fost întotdeauna însoțite de schimbări în materie de
vestimentație."-Andre Scobeltzine
Pentru a ilustra citatul lui Scobeltzine, am ales
câteva lucrări ale unor pictori renumiți. Dacă pentru istoria omenirii avem
tratate de istorie și ziare sau pentru istoria speciilor-enciclopedii, pentru
istoria modei avem ca sursă în primul rând picturi, apoi, mult mai târziu, reviste.
Pictorilor nu le-a ieșit din vedere importanța
veșmântului, așa că nu au lăsat să le scape niciun detaliu. De la reprezentarea
întregii construcții, din care deducem cu ușurință croiul, la reprezentarea
celor mai fine detalii, precum bijuteriile sau voaletele.
Pentru a fi urmărite mai ușor, am transformat
picturile în poze alb-negru. Pozele sunt însoțite de numele pictorului, numele
tabloului și anul în care a fost realizat/perioada în care a trăit artistul.
Pozele vor fi așezate în ordine cronologică.
Saturday, April 5, 2014
Sporty Chic
- de la eleganta Chanel la rebela Cara -
Dacă pe vremuri defineam prostul gust prin
combinația “ trening cu pantofi cu toc”, astăzi ne permitem orice. De la
îndrăzneală lui Chanel de a decreta că femeia respiră și se mișcă, îmbrăcând-o
în sacou și în pantaloni, asortăm azi, fără nicio problemă, șapca de baseball
cu un colier de perle, fusta conică și adidași. Avem totuși o problemă?
Cu
siguranță există câteva reguli. O combinație Sporty Chic este greu de obținut,
mai ales dacă ne propunem ca rezultatul să fie unul estetic. Pentru început, nu
oricărui tip de siluetă i se potrivește acest stil. Știu, suntem pe cale să
aruncăm laptopul pe geam, încă o restricție, discriminarea nu sună bine
niciodată. Dar în cazul subiectului este adevărat. Sporty Chic nu este o
invenție a secolului curent, ci mai degrabă una interbelică.“ Emanciparea
femeii” ne spune ceva? Unul dintre pași a fost participarea sexului frumos la
competițiile sportive. Acest lucru presupune, de obicei, o siluetă atletică,
bine lucrată și întreținută. A urmat nevoia de a îmbina utilul cu plăcutul,
până când am ajuns la unul dintre cele mai populare sporturi (sângeroase) din
zilele noastre: promenada.
Un
alt aspect ar fi combinația în sine. Din respect pentru “ mămica” lui Sporty
Chic, ar fi bine să încercam să nu aruncăm pe noi tot șifonierul. Chanel a
împrumutat( și a reușit să impună în moda feminină, pe atunci strictă,
incomodă) pantalonii de echitație, bluza marinărească cu dungi și sacoul pentru
a le încânta pe toate femeile, nu doar pe unele în sensul“ Uite-o și p’aia!”.
Oricât de rebel ar părea, stilul păstrează o linie, iar dezvoltarea se face pe
verticală( orizontala e coșmarul!). Costumul de echitație este una dintre
principalele surse: conic, elegant, totodată lejer. Deși s-a lansat în zona
timpului liber aristocrat, a cunoscut apogeul în zona under a R n B-ului, unde
șapca și bijuteriile masive din aur încrustate cu pietre( prețioase dacă se
poate) sunt must- have. Cine nu își amintește de treningurile din materiale prețioase(
mătase, catifea...) pe care le purta Missy Elliott pe covorul roșu de la Grammy
2000? Cine nu cunoaște ținutele Rihannei? Dar colaborarea Gwen Stefani-
Vivienne Westwood cum vi se pare?
Printre
designerii care au “șlefuit” Sporty Chic se află Michael Kors, Tom Ford, Stella
McCartney, Marc Jacobs sau Jeremy Scott. Însă numele care devine sinonim cu
Sporty Chic este al modelului de origine britanică, Cara Delevingne. Un trup
perfect, atitudine pozitivă dar elegantă, ținute lejere- o imagine fresh și
sofisticată.
Nici Karl Lagerfeld nu a rămas indiferent la impactul pe care
acest stil revenit în vogă l-a avut asupra tuturor, designeri și celebrități
deopotrivă, drept pentru care, ultima colecție Chanel poartă puternice amprente
sport. Fără să renunțe la sacoul și la stofa ce au făcut casa de modă celebră,
Lagerfeld transformă adidașii într-un accesoriu indispensabil. Puteți vedea
întreaga colecție aici.
Thursday, April 3, 2014
Mateiu Caragiale- Adevăratul dandy român
De
un an sunt fericita posesoare a unei obsesii ce îl are în centrul său pe
misteriosul personaj al Bucureștiului interbelic, un spațiu ce răspândește
necontenit fascinație. Astăzi am răsfoit puțin "Ultimele însemnări ale lui
Mateiu I. Caragiale”-Ion Iovan. Obsesia a ajuns la extaz: Mateiu Caragiale avea
bunul obicei de a-și consemna ținutele (aproape zilnic).
După
cum l-au descris atâția și atâția, unii martori la stilul său inedit, Mateiu
Caragiale era o apariție. Obișnuia să se plimbe pe Podul Mogosoaiei (actuală
Calea Victoriei) sau prin parcurile centrale (i.e. Parcul Ioanid sau Parcul
<Grădina> Cișmigiu), unde nu doar că stârnea tot felul de reacții, ci
reacționa el însuși la ceea ce vedea, asemeni unui adevărat critic de modă.
Observă la un moment dat un tânăr pe care îl critică dur (dar savuros), mai
riguros decât ar fi făcut-o Anna Wintour: "Dar in ce privește stilul,
degeaba; ca și in ce privește eleganța, cu papionul lui bulinat sub barbie,
ramane un fante grosolan, de Caracal.”
Să
revenim la stilul ce l-a făcut celebru, stilul adevăratului dandy român.
Pasiunea pentru îmbrăcăminte se simte și in operele sale. Ținutele personajelor
sunt descrise extrem de minuțios și tehnic, nelăsând să îi scape niciun detaliu:
de la acul pălăriei, până la nodul cravatei, până la lucrătură inelului și până
la șireturile pantofilor. Recomand cu căldură portretul tânărului Aubrey de
Vere ("Remember”), pe care se pare că l-a descris conform chipului și
asemănării sale.
Mateiu
Caragiale era un împătimit al eleganței și căuta să recupereze stilul pierdut
al sfârșitului de secol XVII și al primei jumătăți a secolului al XVIII-lea.
Încerca să pară un lord coborât în jos, blând, pe o rază a timpului: purta
gulere înalte, pantaloni uzați, franjurati, iar mănușile din piele foarte fină
nu îi lipseau niciodată: nu deschidea ușa musafirilor până nu își punea
mănușile și nu renunta la ele în librării, de teamă să nu atingă saliva lăsată
de degetele altor cititori.
Purta
culori deschise (alb, beige, galben, nuanțe de verde, bleu). Deși își dorea să
pâră un nobil ponosit, întors din cine știe ce misiune nobilă, ținea ca
pantofii săi să fie impecabili: “Vremea se anunţă frumoasă încă de
dimineaţă, lucru bun pentru starea mea de spirit. Îmi vine să exclam: la
bulivar! la bulivar, birjar! Dar o iau pe jos, exhibiţionând bastonul deasupra
noilor mei pantofi lăcuiţi. Mă străduiesc să le ţin luciul nepătat până ajung
la asfalt întins.”
Lui Mateiu
Caragiale nu ii placea să fie văzut de două ori cu aceeași ținută. Pierdea mult
timp în garderobă, încercând să creeze combinațiile perfecte, pe măsura
stărilor sale sufletești. Din păcate, nu s-a păstrat un număr decent de poze cu
scriitorul. Grav este că la vremea aceea, nici Facebook nu făcea furori, ce să
mai vorbim despre selfie-urile în oglinda :( ...Personal, regret amarnic, așa
că, în semn de protest, îi dau cuvântul autorului:
“Port o combinaţie primăvăratică din măsliniu
deschis şi gălbuiul mâţişorului de salcie; de la bombeul fin al pantofului la
borul subţire al pălăriei sibiene, reuşesc un ton desăvârşit.”
“Scot bună parte din garderobă, aşez piesele pe cuvertură, combin
vestoanele şi pantalonii. În afara albului cămăşii, batistei şi ghetrelor, aleg
două nuanţe de gris, una în fondul stofei, alta în dunguliţe, precum şi o
nuanţă de bleu în ton cu pietrele şi splendidul albăstrui-oţel al vestei.
Încalţ pantofii cei noi, cumpăraţi alaltăieri.”
(Andreea)
Subscribe to:
Posts (Atom)